E greu pe-un drum ce e cărare,
Prin văi de trece-i și mai greu,
Ușor e-atunci când ai nădejdea,
Că e cu tine Dumnezeu.

Ușor e-atunci când ai speranță,
Credința vie când o ai,
Cu ele treci de orice vale,
Cu ele-n loc nu poți să stai.

E greu prin visele deșarte,
Ce aripile-au coborât,
Ușor e-atunci când prin credință,
Spre ceruri este-al tău avânt.

Ce-i înspre cer... nu este singur,
Avântul e mereu în doi,
Cu cel ce zboară este mâna,
Ce-l trece de furtuna-n toi.

Îl trece ea de orice vreme,
Ca zborul să îl aibă lin,
Tot ea-l va trece și de vremuri,
Ce furioase vin și vin.

Îl trece și de munți și marea,
Ce vrea să fie-un zbor oprit,
Dar mâna zborul ce îl poartă,
În orice lupt-a biruit.

E greu un zâmbet printre de lacrimi,
Să îl zâmbești... dar vreau să știi,
Că lacrimile-s adunate,
De Dumnezeul celor vii.

Încrede-te în bucuria,
Promisă ce a fost de El,
Și bucură-te de-ntâlnirea,
Ce vine cu Emanuel.

De zâmbetul ce-i printre lacrimi,
Tu să te bucuri când îl ai,
El este-o taină... bucuria,
Nădejdea vieții vii din Rai.

E-un zâmbet ce-i o licărire,
Chiar printre lacrimi de-i ascuns,
El e speranța ce rămâne,
Puterea de-a privi în sus.