Nu mai spune că ești singur
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 16/10/2021
Nu mai spune că ești singur tu crestine pe pământ,
Viața ta este purtată pe o mână de un sfânt,
Zilele îți sunt aduse tot de el dar și-acea noapte-n,
Care e mereu cu tine, niciodată nu-i departe.

Nici în pasul tău puterea, vreau să știi... nu este-a ta,
Tu pășești spre ceruri astăzi, doar prin îndurarea Sa,
Ochii îi deschizi prin mila, pentru tine ce o are,
De nu înțelegi... întreabă, cine face toate oare.

Vezi lumina-n zori de ziuă, căci iubit ești zi de zi,
De Acel ce îți deschide, ochii pentru a privi,
De Acel ce dă lumină ochilor ca tu să vezi,
Cât de minunat e Domnul, și în El să te încrezi.

Nu ești singur nici în vremea, ce-a venit și spui că-i grea,
Fără Domnul niciodată, s-o răzbați nu vei putea,
Treci prin ea doar cu-ajutorul, sfântului ce-i Dumnezeu,
E mereu... mereu cu tine, într-un timp atât de greu.

Nu ai fost, nu ești nici astăzi, singur nicicând nu vei fi,
Tu ales ai fost odată, de Acel ce va veni,
Pe aleșii Săi pe cale, Domnul nu îi părăsește,
Cu-ai Săi ochi de sus... din ceruri, El mereu azi îi păzește.

Într-o grea singurătate, nicicând nu vei rămânea,
Căci prezența Sa divină, e mereu în viața ta,
Și în zilele mai grele, și în cele mai ușoare,
E mereu doar lângă tine, nu stă la îndepărtare.

Nu ești singur în durere, nu ești singur în necaz,
Nici atunci când curg șiroaie lacrimile pe obraz,
E cu tine, nu te lasă, când pe urma ta-i mereu,
Cu furii năvălitoare, din adânc acel ce-i rău.

Când la pândă stă... când lațul, îl aruncă-n fața ta,
Domnul ce-i doar lângă tine, El nicicând nu va lăsa,
Să fii pradă... căci pe tine te iubește și acum,
Ca-n acea iubire care-a fost la început de drum.

Nu ești singur niciodată, nici la bine nici la greu,
E cu tine-ntotdeauna, Cel ce-i viu... e Dumnezeu,
Doar la pieptul Său te ține, din iubirea Sa de Tată,
Singur către El spre ceruri, nu te lasă niciodată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 267
  • Export PDF: 1
Opțiuni