Dă-ne Doamne nouă astăzi, o mai multă-nțelepciune,
Să-nțelegem că e vie, moartea ce-a-nghițit o lume,
Să ne dezlipim de toate, care sunt cele lumești,
Să ne-apropiem lucruri, ce sunt doar duhovnicești.

Și învață-ne tăcerea, când pe buze s-o avem,
Mai învață-ne Isuse, doar ca să îmbărbătăm,
Prin cuvintele rostite, astăzi Doamne ne dorim,
Ce-i căzut... cu ajutorul, Tău Isuse să zidim.

Să nu fim risipitorii, de cuvant... de harul sfânt,
Să nu fim o fumegândă, flacără azi pe pământ,
Să fugim de nepăsare, și în luptă să pornim,
Cei pe-o margine de cale, așezați nu vrem să fim.

Să nu îmbrăcăm vre-o haină, lumea care o deține,
Ea cu cea a lăcomiei și-a invidiei azi vine,
Are multe haine scumpe, cu o viață le plătim,
Lasă peste noi lumină, unul ca să nu murim.

Duhul Tău să cerceteze, inimile împărțite,
Ca să fie-n întregime, Ție Doamne dăruite,
Dar de vine amăgirea, o pricepere dorim,
Amăgirea de-adevărul sfânt să îl deosebim.

De cutreierăm pământul, astăzi Doamne-n lung și lat,
Fă să fie-n depărtare, glasul Tău el ascultat,
Să trezească ațipirea, vălul... ceața să îl ea,
Căci la glasul Tău Isuse, toate s-or cutremura.