Multe stele cerul are, așezate-așa frumos,
Nu de mine... nu de tine, ci de mâna lui Hristos,
Printre ele-a pus și luna, ca în noapte să nu fim,
Cei ce nu vedem cărarea, sau în ea să rătăcim.

A pus soarele pe ceruri, razele să își coboare,
Când orbiți de vălul lumii, suntem astăzi pe cărare,
Și chiar dacă bate vântul, tot de El este trimis,
Vrea fără vre-o uscăciune, s-ajungem în Paradis.

Dar de uneori e raza, coborâtă ce-i din soare,
Una ce-i neânțeleasă, una mult prea arzătoare,
Să răbdăm... topește zgura, vrea să fim cu toți curati,
Din cuptoru-aprins de Domnul, vom ieși nevătămați.

Multe lucruri ne-nțelese-n fața noastră vin și vin, .
Ce-aduc gustu-amărăciunii, clipe c-un adânc suspin,
Dar sunt toate-ngăduite, să nu naștem întrebări,
Ci s-alegem o cărare, nu mai multele cărări.

De ne trece printre toate, ce pe drum le-a așezat,
Gura noastră vrea să fie, un izvor ce ne-ncetat,
Ea doar laude înalță-n orice vreme ar veni,
Imnuri doar de biruință, până când va reveni.

Un răspuns la ce-s prezente, toți îl vom primi doar sus,
Când vom sta noi față-n față, cu al nostru sfânt Isus,
De ce este-așa... El știe, să fim astăzi răbdători,
Căci îndată se coboară, Mirele divin pe nori.