Tatăl mi-a strâns fiecare lacrimă,
Căzând stingheră pe obrazul cald,
Într-un burduf al zilei de lumină,
Când o va preschimba în diamant.

Tatăl meu îmi ține umărul să plâng,
Îmi ridică ochii înspre Sine:
Văd strălucirea amarului adânc-
Îngăduie greul pentru bine.

Tatăl meu îmi păstrează cugetul alb,
Când noroi de ispite m-astupă,
Mi se pare că are mâinile mari-
Ca un scut ce pornește în luptă.

Prin dreapta Lui biruitor voi ieși-
El e scut și e sabie sfântă.
Prăbușit de-ndoieli, nu voi isprăvi,
M-odihnesc în iubirea-I adâncă.