Ai șters vreodată plânsul de pe-o față?
Ai mângâiat pe cineva înfrânt?
Cu cei ce-s în necaz ai suferit vreodată,
Sau ai rămas o piatră - neatins?

În drumul tău pe căile durerii,
Ți-ai luat măcar o dată un popas?
S-asculți în taină întristarea serii,
Să simți cu cel nu mai are glas?

Sunt mii de doruri ce spre cer se-nalță
Și-amaruri grele fără mângâieri,
Iar Dumnezeu prin noi îmbrățișează
Și dă curaj celor fără puteri.

Ce vas ești tu în slujba Lui preasfântă,
Dacă măcar o mână nu întinzi?
Și cum asculți de vocea Sa cea blândă,
Dacă privirea ta pentru nimic o vinzi?

Ai fost răscumpărat la viață nouă,
Adus în Sfântul trup al lui Hristos,
Dar simți tu oare picurii de rouă,
Sau focul cu un frate, bucuros?

Ce vas ești tu, dacă nu ești la muncă?
La ce te folosește Dumnezeu?
Întinde azi spre cel căzut o mână,
Căci mâine poate ești în locul său!

Dacă privirea nu-ți apleci spre suferință
Și ochii ți-s, uscați - indiferenți -
Mai poți să spui: "Suntem frați în credință",
Când nu iubești fii lui Dumnezeu?