Românie în doliu și tăcută

România, țărișoara noastră,
De ce ești neagră, slută, tăcută?
Moartea și dricul așteaptă
Să umble din poartă în poartă.

La spectacolul acesta sumbru
Totul e dureros de macabru,
Vinovați cică sunt morții
Și latura neagră a sorții.

Cu toții azi uită păcatul,
Politicul, corupția și răul,
Păzitori ai porții eterne
Vânduți pentru două parale.

Ciocoii pătați de-a lor lepre,
Emancipați de progrese
Vor să ne pună căpăstru,
Sclavi în funestul cortegiu.

Un timp celest de lumină
E străin astăzi de țară,
Doar cozi la vestite schelete,
Scrâșnitul de dinți și regrete.

Oprește, române, puțin,
Cu sufletul obosit de chin,
Nimeni nu are azi milă
De sufletul negru de tină.

E doar o Salvare pe lume,
Isus ce-a murit pentru tine,
Orice povară ai în cârcă
Doar Isus îți oferă odihnă.

Moartea rânjește pe străzi,
Defilând în cârd de nerozi,
Bărbați în rochii de mirese
Și ciuma-mpărțită-n pachete.

Un râs de nebuni diabolici
Proclamă pe note de clerici
Că omul e-aici dumnezeu,
Salvator și dreptar de la rău.

Zac în albe cimitire
Copii zdrobiți de brute,
De forcepsuri de doctori,
De-ai lumii criminali psihopați.

Tu însă, dragă române,
În astfel de vremuri sucite
Dumnezeu te cheamă la Viață,
Să te-arunci în brațul Sfânt de Tată.

Să crezi în Divinul lui Cuvânt,
Călăuzit să fii de Duh Sfânt!
Să primești aici Pocăință,
Din Cer Sfânta Lumină.

La asta ești chemat, române,
În astfel de vremuri haine,
Privește dincolo de stele,
Hristos te-așteaptă ca Mire!
Simion Ioanăș