Pruncul din Betleem

Trecut-au două mii de ani
De când la Betleem, sosiţi
De drumul lung fiind trudiţi,
Doi străini părând sărmani
Băteau la porţi, a fi primiţi.

Ei se numeau Iosif şi Maria
Venind tocmai din Nazaret,
Încheinându-şi al lor umblet
Ca să se înscrie-n seminţia
Lui David, Rege şi Profet.

Cetatea-ntreagă au colindat
Până la ceasul, de-nserare
Ce vestea timpul de-noptare,
Şi pretutindeni, au întrebat
Un loc de-odihnă, cine are?

Dar o! Nicăieri nu au găsit
Răspuns, la graba întrebare
În grija lor nespus de mare,
Decât, într-un locaş încălzit
De vite blânde, prin suflare.

Şi mulţumiţi ei spre-odihnire
Cu animale de-a-împreună
Sub strălucitul clar de lună,
Se bucurau de-a lor privire
Citindu-le-n ochi voia bună.

Aici, şi Iosif şi Maria, îndată
S-au plecat pân-la pământ
În rugăciuni către Cel Sfânt,
Mulţumind, că Domnul iată,
S-a îngrjit de-acoperământ!

În inimi simţeau mulţumire
Pentru-a lor lungă călătorie,
Căci ei veneau, cu bucurie
Spre-a aduce la îndeplinire
Porunca legii, să se-nscrie.

Căci a Împăratului poruncă
Ei trebuiau să o-mplinească
Şi-orânduiala s-o păzească,
Spiţa de neam fiind adâncă
În cetatea strămoşească.

Şi-acolo, L-a născut Maria
Pe Pruncul ei, Domnul Isus,
Prin Duhul, întrupat de sus
Pe cel care-i chemat Mesia
Aşa cum în profeţi s-a spus.

Şi, după marea lor bucurie
Maria, cu drag L-a înfăşat,
La piept L-a pus şi alăptat
Şi-apoi cu sfânta gingăsie
În ieslea caldă, L-a culcat.

Şi au venit de vreme-n zori
Să-L afle dis de dimineaţă
Pe Pruncul cel adus la viaţă,
O grupă, de câţiva păstori
Să-L vadă pe copil, la faţă.

Ei la părinţi le-au povestit
Cum îngeri lor s-au arătat
Şi din Scripturi i-au învăţat,
Cum de Prunc ei au vorbit
Şi ca să-L afle i-a îndrumat.

S-au bucurat Iosif şi Maria
Cand astfel, le-au povestit
Cu îngerii, tot ce-au vorbit,
Căci Pruncul lor era Mesia
Din vremi de mult făgăduit.

Flavius Laurian Duverna
22 decembrie 2005