Nu mai este timp să dai timpului timp,
Socotelile stau făcute cam demult,
Respirăm din bula de aer acum,
Umanitatea se pierde neștiind!
Nu mai e timp pentru socoată nedreaptă,
De traume poleite-n minciuni,
Trezește-te fecioară, ulei să pui
În candelă, veghează ca niciodată!
Ești o frunză prinsă în furtună,
Bătută de vânt în toamnele târzii,
Aștepți pe Cel căruia Îi aparții
Să te audă, să-ți ducă vreme bună!
El îți cunoaște glasul, a ta durere
Ce transcede prin sferele astrale,
El are o părticică-n fiecare
Ce năzuie către El cu putere.
E ultimul tren al timpului rămas!
Vei urca doar cu bilet de-nvingător,
De-ai socotit bine cu ce ești dator,
Celui ce te-a creat și Viață ți-a dat!

Amin!