De ce ești așa departe cerule tu de pământ,
Ne desparte-un gol ce este, plin de clipe-n care plâng,
Ne desparte o durere, lungă si apăsătoare,
Care nici în zi... nici noapte, n-are-o clip-odihnitoare.

De ce este azi întruna, gândul meu numai la tine,
Cerule! ! ! ... deții o parte, ce-i și astăzi ea din mine,
Tu ai dus-o-așa departe, de ea azi m-ai despărțit,
Gândul meu mereu în tine-o caută dar n-a găsit.

A găsit o amintire și prin ea el zboar-acum,
Gândul care nu se-ntoarce, cerule nicicum pe drum,
El în tine își dorește, să ajunga căci ar vrea,
Să găsească acea parte, ce-i și azi din mine ea.

Zboară-n goluri de tristețe, zboară-n clipele amare,
Gândul care este-adesea, obosit de frământare,
Să găsească vrea doar pacea, ce n-o are pe pământ,
El mereu azi își dorește, pace... liniște în gând.

Este gândul ce aleargă, liniștea nu își găsește,
Cerule... el este gândul, ce încet... azi obosește,
De ai tu azi pentru mine, loc ca eu să odihnesc,
Tu deschide-te îndată, acel loc vreau să-l găsesc.

Lasă-l astăzi să ajungă, gândul meu ce-i obosit,
Ce-a pierdut este în tine, pe pământ nu a găsit,
Să ajungă vrea în cerul, care astăzi îl desparte,
De tot ce-am avut în viață, ce-i în tine azi... departe.