Puțin a mai rămas, căci vremea iute trece,
Și dincolo de zare, se vede-un început,
Un început de viață, și un sfârșit de cale,
Dar mai avem o vreme, o vreme de cernut.

O vreme care astăzi, poporul prigonește,
O vreme-apăsătoare, o vreme ce e grea,
Dar este-această vreme, ea una trecătoare,
Căci tot ea azi ne spune, că va sfârși și ea.

Puțin a mai rămas, îndată va începe,
Un infinit ce are, el doar un început,
El are și prezentul, el are viitorul,
Vre-o dată infinitul, nu are un trecut.

Dar până-n infinitul, acel ce se zărește,
Mai este-un timp și noaptea, ce-i azi va asfinți,
Căci infinitul este, doar răsărit de soare,
El nu știe s-apună, el știe-a răsări.

Puțin a mai rămas, din vremea trecătoare,
Și vine acea care, doriți o așteptăm,
Doriți de-ajunge-acasă, doriți ca noi cu Domnul,
Acolo sus în ceruri, la masă ca să stăm.

Dar pân-atunci e timpul, ce curăță de zgură,
Și hainele de pete, curați cu toți să fim,
În ziua revenirii, ca să ne duc-acasă,
Acasă este locul, cu toți ce ni-l dorim.

Puțin a mai rămas, îndată Domnul vine,
E-un timp de pregătire, ce-i astăzi pentru noi,
Ar vrea să vadă cine, se leapădă în timpul,
Venit cu-atâtea lacrimi, și zile de nevoi.

Ar vrea să vadă cine, spre ceruri mai privește,
Sub ploaia care-i rece, din norii ce s-au strâns,
Rămânem o făclie? , ar vrea să vadă Domnul,
Sau doar un foc ce-odată... ardea dar azi e stins.

Puțin a mai rămas, pe stâncă să rămânem,
De neclintiți în vremea, ce azi s-a abătut,
Cu Domnul doar de mână, de ea cu toți vom trece,
Va fi îndată vremea, rămasă în trecut.

Vom fi pe străzi de aur, în liniște și pace,
Aceste ce sunt astăzi, cu toții vom uita,
Căci sus... e fericire, e viața după toate,
Trăite de noi astăzi, ce nu le vom avea.