Am un loc de rugăciune!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Mi-e plină inima de Tine!  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 27/10/2021
Am un loc de rugăciune!


Am un loc de rugăciune
Unde mă așez mereu,
Multe am Doamne a-Ți spune
Oful și necazul meu

Când mi-e inima întristată
Plâng și mă căiesc cu amar
Căci nu vreau Tată, vreodată
Viața să-mi treacă-n zadar

Vreau copilul Tău să fiu
Inima-mi să Te primească,
Să nu umblu prin pustiu
Sau pe-o cale diavolească

Să mă acopăr de păcate
Sau de fapte de rușine
Căci Tu Doamne le vezi toate
Bine mă vezi și pe mine

N-am de ce să mă feresc
De acum, eu sunt cu Tine
Pasul trebuie să-mi păzesc
Să fac numai ce e bine

Și ce este potrivit
Pentru un om credincios
De rău, să fiu ocolit
Să fiu cu Tine, Hristos!

Vreau să stau la părtășie
Cu acei din casa mea
Slavă să-Ți dau Doamne Ție
Și să cânt spre slava Ta

Să luăm la toate seamă
Căci nu-i joacă de copii
În curând Isus ne cheamă
Judecător, ne va fii

Fapte bune, fapte rele
Pe toate le va vedea
Păcatele noastre grele
Toate-n fața Lui vor sta

Credința, sau necredința
Pe toate le-a cântări
Părerea de rău, căința
Pe toate le va citi

Pregătiți să fim de plată
Pentru tot ce am săvârșit
Vom primi dreapta răsplată
Domnu-i drept și preamărit!

Amin

Câmpia Turzii, 27 octombrie 2021
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 608
  • Export PDF: 1
Opțiuni