Despartirea? Egala cu lacrimi si durere,
Si ne-ntrebam de ce ne despartim;
Cand despartiti noi suntem de-acei ce ii iubim,
Din ochi ni se coboara lacrimi grele.

Intaia despartire se petrecu-n Eden.
De-atunci tristetea sumbra se asternu pe chipuri,
Si incepu durerea, se spulberara visuri,
Si dorul ne topeste, si pare ca-i etern.

In lumea asta fi-va mereu doar despartire,
Mereu tristete sumbra, si-un suflet gol, pustiu,
Dar credem ca odata, candva, intr-un tarziu,
Vedea-vom fericirea l-a noastra reintalnire.

Cu Creatorul nostru, ce va veni sa-Si ia,
Pe norii slavei Sale, invesmantata-n glorii,
Zburand spre primavara mai lin decat cocorii,
Biserica, mireasa, un giuvaier, o stea.

Uita-vom ce-i durerea si-acea tristete sumbra,
Ce ne-a-mpietrit si chipul si inima, mereu,
Vom fi in cer, acasa, vom fi cu Dumnezeu,
In fericirea noastra nu va mai fi vreo umbra.