Nu-mi lăsa Tu ochii Doamne, să se-aplece-nspre pământ,
Nu-mi lăsa nici gura goală, azi de laude și cânt,
Inima fă se te strige, și mereu doar să te vrea,
Însetată de iubirea, dată de puterea Ta.

Fă a mea ființă astăzi, să te caute mereu,
Fă ca ea să se topească, după Tine Dumnezeu,
Nu lăsa să mă-nvelească, lumea cu-amăgirea ei,
Că sunt buni acei ce astăzi, ei sunt Doamne-atât de răi.

Nu lăsa să mă orbească, ceața vântul ce-a adus,
Căci eu vreau numai pe Tine, să te văd mereu Isus,
Viața mea pe mâna care ea a fost crucificată,
Mi-aș dori în orice vreme-a vieții să fie purtată.

Nu-mi lăsa nici pasul Doamne, valea să o ocolească,
Când el este dus prin vale, fă nadejdea mea să crească,
Și credința mea Isuse, ține-o în picioare... vie,
Că în orice vale-adâncă, ea tărie să îmi fie.

Nu-mi lăsa secat izvorul, lacrimilor ce le vreau,
Când cu Tine-n rugăciune, îmi doresc în nopți să stau,
Căci eu Doamne printre lacrimi, mâna Ta pe-al meu obraz,
Pot ca să o simt Isuse, alinând al meu necaz.

Inima doar pentru Tine, fă mereu ea ca să bată,
Și în bucurii Isuse, și când este-ndurerată,
N-o lăsa vre-o ușă astăzi, pentru lume să deschidă,
Nici să fie ea pe calea către Tine doar rigidă.

Să mă-ndepărtez de Tine, niciodat nu mă lăsa,
Aripa întinde-ți Doamne, Tu mereu deasupra mea,
Să îmi fii Tu adăpostul, vremurilor care vin,
Care sunt vestite astăzi, pline de necaz... suspin.

Eu de vremuri vreau cu Tine, să răzbat Isuse sfânt,
Oricât ele-ar fi de multe, vremuri grele pe pământ,
Tu să nu lași nici-o clipă, ca pe drum să rătăcesc,
Căci Isuse... o dorință astăzi am... să te-ntâlnesc.