Dorul meu de Tine Doamne
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 31/10/2021
Dorul meu de Tine Doamne îmi ridic-a mea privire,
Către ceruri, către viață, și sunt plin de o iubire,
Ce-i aprins-atât de tare, arde-n mine ea mereu,
Uneori e-așa fierbinte, după Tine Dumnezeu.

Este dorul de-a ajunge unde este casa mea,
Și cu Tine la o masă Dumnezeule de-a sta,
Este-un dor ce-ntruna crește, astăzi este-atât de mare,
Deschid gura, strig spre Tine, cât eu pot Doamne de tare.

Dar și-a mea dorinț-aprinsă, este una ce e vie,
Ea în vremurile grele, Doamne-mi este o tărie,
Căci dorința este una, doar pe Tine de-a te-avea,
Zi de zi... clipă de clipă, Doamne sfinte-n viața mea.

Și doresc atât de tare, eu pe Tine-a te-ntâlni,
Ca să stam la sfat Isuse, fără a ne mai opri,
Ca să-ți povestesc eu Ție, tot ce-n viaț-am cunoscut,
Greul care fără Tine, nu puteam ca să îl duc.

Vreau să îți mai spun... iubirea, pentru Tine este mare,
Golul meu din piept îl umple, dragostea nemuritoare,
Îmi aduce multe vise, pace sufletului meu,
Și putere-n orice luptă, ce-o aduce acel rău.

Este cea care-mi aduce, dorul și acea dorință,
De-a te întâlni mai iute, sufletul și-a mea ființă,
Căci aș vrea la pieptu-ți Doamne, să mă strângi doar Tu cum știi,
Căci doar alipit de Tine, simt eu dragostea dintâi.

Și mai am un lucru care, este mare sfânt Hristos,
Este setea după Tine, după chipul Tău frumos,
Îmi doresc mereu blândețea, Ta s-o am și eu mereu,
Vreau să am și bunătatea, ce-i din Tine Domnul meu.

Vreau să fiu plin și de milă, vreau să fiu și iertător,
Cu acei de lângă mine, vreau să fiu doar iubitor,
Vreau să fiu numai ca Tine, este tot ce îmi doresc,
Nu vreau să primesc în viață, vreau doar ca să dăruiesc.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 229
  • Export PDF: 1
Opțiuni