Când te afli-n încercare, lui Isus să-i spui mereu
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 31/10/2021
Când te afli-n încercare, lui Isus să-i spui mereu,
El din ceruri toate știe, dar ar vrea ca tu in greu,
Doar în El să-ți pui nădejdea, și credința ta să fie,
Cum a fost și pentru tine-n viaț-a Lui credincioșie.

Să nu-ți clatine-ncercarea, azi ființa pe pământ,
Să nu lași ca să te bată, adierea cea de vânt,
Încercarea-i trecătoare, tu statornic fii în ea,
Ca să nu trimită Domnul, încă una... mult mai grea.

Când te afli-n suferință, să îți fie-al Său cuvânt,
Hrană ca să birui toate ce-ntâlnești pe-acest pământ,
Căci a Lui cuvânt el este, o mai mare azi tărie,
În aceste vremuri care, au adus ele-o urgie.

Au adus atâta spaimă, teamă tu nu vei avea,
De îți este astăzi hrană, cartea sfântă... biblia,
Ea te va-ntări în toate, suferințele ce vin,
Ea-ți aduce gust de miere, când ți-e viața un pelin.

Când te afli în necazul, ce-ți aduce-amărăciune,
Crede în a Lui putere, ca să facă o minune,
Căci credința este cheia vindecărilor cerești,
Dacă în necaz spre ceruri, zi și noapte tu privești.

O credinț-adevarată, o credință ce e vie,
Nici pustiul nu îl lasă, ca să fie o pustie,
Ea aduce biruință, căci credința în Isus,
Va deschide-ndată cerul, să coboare Cel de sus.

Când te afli în durerea, care e sfâșietoare,
Numai Unul poate ție, să-ți aducă vindecare,
Dar așteaptă de la tine, ajutorul să îl ceri,
De la Cel ce astăzi duce, grelele noastre poveri.

Cu balsam de vindecare, El v-a coborâ îndat,
Lângă tine chiar de este Fiu de mare Împărat,
Căci iubirea ce o are, pentru tine... este mare,
Va veni... durerii tale, să aducă vindecare.

Oriunde ai fi tu astăzi, să îți fie Dumnezeu,
Țintă și nădejde-n viață, ca pe drumul tău mereu,
Să ai parte doar de harul, și prezența lui Isus,
Ca să poți să duci tu crucea, înspre cer ce-o ai de dus.

Ca să poți răbda-ncercarea, și cuptorul ce-i încins,
Doar cu Domnul lângă tine, nu vei fi vre-o dată-nvins,
Mâna Lui ce e străpunsă, ție-ți este scut mereu,
Căci ai fost... ești și acuma, și vei fi... un fiu al Său.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 310
  • Export PDF: 1
Opțiuni