Cu noian de spice s-a umplut pământul,
Multe-s fără vlagă, multe-s fără țel,
Firave fecioare-și calcă legământul
Și de-o vreme-ncoace ninge pe Carmel.
Psalmii se înalță fără-ncredințare,
Ne-am lărgit confortul, fără de folos,
Ne 'nălțăm pe trepte, care mai de care,
Pleava se ridică, boabele-s pe jos.
Lăstărind, neghina se întinde-ntr-una,
Zilnic mai avidă ca s-aducă rod
Și, ascunsă-n lanuri, râde mătrăguna
Căci, pe nesimțite, a născut un plod.
Mă găsește jalea-n margine de lan,
Strâng la piept paharul, vreau să mă închin;
Sunt flămând, mi-e sete și-s de toți orfan,
Dar prea sus e cerul, caut un vecin.
Îmi întind pocalul și aștept răspunsul:
— Frate, dă-mi o boabă, dacă rouă n-ai;
Sunt flămând, mi-e sete! — Taci, răspunde dânsul,
Nu fi așa lacom, nu-s decât un pai.