Cu şuierat prelung, scrâşnind din roţi
Se-opreşte o clipă trenul vieţii-n gară,
O clipă doar însă-i de-ajuns să poţi,
Privind traseul, harta, să socoţi
De eşti pe drumul de odinioară.

În gară-i forfotă, turişti puhoi,
Şi-ofertele turistice te-mbie
Cu noi trasee, cu tentaţii noi,
Dar tu priveşte-o clipă înapoi
Şi-apoi în faţă, către veşnicie.

Traseul trebuie să fie drept
Căci din Cuvânt s-a folosit dreptarul,
Tu dovedeşte deci a fi-nţelept,
Tentaţiilor dârz să le ţii piept
Căci ai bilet şi-i achitat cu harul.

Drumul spre cer nu-i nicidecum uşor
Căci nu e defilare-n strai de gală
Şi nici nu străluceşte prin decor,
Însă-l asigură pe călător
De fericire-n staţia finală.

E un drum drept, cum alte drumuri nu-s,
Ducând spre ţintă fără ocolire,
E calea sigură ce duce Sus
Şi prin această Cale, ce-i Isus,
Suntem îndreptăţiţi la moştenire.

În gara dintre ani, priveşte, vezi
Cum linii se-ntretaie, cum e cazul,
Este momentul să analizezi
De eşti pe calea bună, şi de crezi
Că nu-i aşa, mai poţi schimba macazul.

Amin
Vulcan, 29.12.06