POCĂITUL

Sumbră zi e ziua-aceasta ce-o trăiesc în viața mea,
N-am păstrat ce mi-a dat Domnul, n-am păstrat haina de nea...
N-am să aflu niciodată de ce oare m-am răcit
De-am ajuns un om netrebnic, de-am ajuns un rătăcit.

Totuși, vreau să mă întorc, în genunchi să cad, plângând,
Să mă rog să-mi ierte vina...
Iată, iată ce-am de gând!

Când eram în adunare, eram fericit cu Domnul,
Dar, ușor, din neveghere, a-nceput să mă ia somnul;
Și de-atunci și până astăzi, multe lucruri mă frământă,
Căci lumea cu a sa vrajă, te adoarme și te-ncântă.

Gata! Nu mai stau pe gânduri, iarăși vreau ca să revin,
Nu mai vreau să beau din lume, nici otravă, nici pelin.
Vreau să mă întorc acasă să fiu iarăși fericit
Și, să-L strig pe Domnul slavei, să-mi deschidă, că-am venit!