Ca-n fiecare iarnã, în luna lui undrea,
Pãmîntul s-a ascuns supt pãturã de nea;
Sub voal ornat cu brazi, şi cu a lor cetinã-
E-mpodobit pãmîntul de daruri şi luminã
Şi s-a depus efort, sperând cã vine-o stea.
Aşteaptã omenirea un semn, sau o minune,
Ce nu are nevoie de post sau rugãciune.
Aşteaptã pe Crãciun, care-a adus ninsoare
Când spiritul Crãciunului încet, încet dispare.
Şi nu e nimeni, nimeni a le spune?
Degeaba le e bradul împodobit feeric,
Dacã stau ca pãmîntul, ascunşi în întuneric
Şi nu e nimeni, nimeni sã le-arate
Care e steaua ce lumineazã cu-adevãrat în noapte?
Cristos din nou coboarã şi-astãzi pe pãmânt;
I-ar place sã se nascã `n-al minţii tale gând,
În inima-ţi sã-i dai întâiul loc de-onoare.
Eşti gata sã-L primeşti Crãciunul ãsta oare?
Sau l-ai lãsat deja pierdut
În al tradiţiei trecut,
Şi-aştepţi sã vinã fulgi de nea
S-ascundã ei povara ta?
Te-acoperi cu fasciculi de curent,
Sã stralucesti ca bradul, eminent?
Sau porţi în inima-ţi o stea,
Care reflectã, zi de zi, lumina Sa?