Numește-mă fiul Tău!
Ai milă Doamne de mine,
Vezi-mi patima cea rea,
Mă transformă, îmi fă bine
Și salvează viața mea!
Azi sunt rob, dar voi scăpa
De patimi și de rușine,
Mă salvează mila Ta
Rămâi Doamne lângă mine!
Cei ce mă iubesc mi-au spus
Căci doar Tu mă poți salva,
Să stau în rugă supus,
Să cer sfântă mila Ta.
Și eu mă doresc scăpat
Istovit sunt, nu mai pot,
Căci mă vreau eliberat
Să scap de toate și tot
Ce nimeni nu a putut
Dar Tu, o să le împlinești
Iar cei care n-au crezut
Să vadă cum lecuiești.
Leacul e în mâna Ta
Dacă am credința vie,
Mă poți Doamne vindeca
Iar a Ta Împărăție,
O dai celui ce dorește,
O dai celui ce-l iubești,
Celui care Te slujește,
Căci pe loc, îl lecuiești.
Tu, mă scapă și pe mine
De tot ce nu Ți-e pe plac,
Pe calea spre Cer mă ține
Veghează la tot ce fac.
Tu să mă eliberezi
Tot ce-i rău ca să îndrept,
Inima mea să o vezi
Eu, iertarea Ta aștept.
Eu sunt slab, Tu știi prea bine
Scapă-mă de tot ce-i rău,
Ai milă Doamne de mine,
Numește-mă fiul Tău!
Amin
Câmpia Turzii, 10 noiembrie 2021