(Ioan 11:35)

Isus plângea, când Lazăr a murit,
Deşi urma ca El să îl învie
Şi-n plânsul dureros, nepotolit,
Era o dragoste fără sfârşit
Trecând din veşnicie-n veşnicie.

Isus plângea văzând durerea lor,
Surori şi prieteni fără mângâiere,
Tabloul era înduioşător
Şi Cel ce este-al dragostei izvor
Simţea cu ei durere din durere.

Isus plângea, adânc cutremurat,
Căci El era un munte de simţire,
Era în duhul Său înfiorat,
Şi-n lacrima ce-obrazul I-a brăzdat
Se revărsa oceanul de iubire.

Isus mai lăcrimează şi acum,
Din valul dragostei nemărginite,
Când cei iubiţi de El se-abat din drum,
Când nu mai simt al dragostei parfum,
Când rătăcesc pe ţărmuri pustiite.

Întoarce-te la El, de vrei să vezi
Cum poţi să ştergi o lacrimă divină,
În duhul tău smerit să-ngenunchezi
Şi plin de bucurie să-I urezi:
Bine-ai venit în viaţa mea, Lumină!

Amin
Vulcan, 10 ian. 2007