Psalmul 47
Autor: Daniel Hozan  |  Album: Psalmi  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de danielhozan in 15/11/2021
Psalmul 47

Bateți din palme astăzi voi popoare!
Cu bucurie strigăte-nălțând
Lui Dumnezeu Cel Preaînalt și Mare
Rege-nfricoșător pe-ntreg pământ

El, neamuri și popoare ne supune
Și sub piciorul nostru le târește
El ne alege moștenirea-anume
Slava lui Iacov, pe care-l iubește

Căci Dumnezeu se suie, nu cedează
În mijloc de strigări de biruință
Cu trâmbițe sunând înaintează. .
Cântați! Cântați-I Lui plini de credință!

Căci El e Împăratul nostru, Sfântul
Spre Dumnezeu cântarea ni se-dreaptă
Căci El e Împărat pe-treg pământul
Cântați-I o cântare înțeleaptă

Da, Dumnezeul nostru-împărățește
Stăpân e peste neamuri pe pământ
În Cerul plin de Slavă locuiește
Pe Tronul de domnie veșnic Sfânt

Iar domnitori se-adună de departe
Cu cei aleși de Domnul, împreună
Cu fiii lui Avram, aleși aparte. .
La umbra Celui Sfânt și ei se-adună

Căci Dumnezeu, El are-ntâietate
A Lui e scutu-ntregului pământ
El e mai ‘nalt și mai presus de toate
E Domn! Și Împărat! Și pururi Sfânt!


11/14/2021 Daniel Hozan Phoenix, Arizona.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 755
  • Export PDF: 5
Opțiuni