Te-am văzut
Autor: Lucian Cazacu  |  Album: O A DOUA ȘANSĂ  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de luciancazacu in 16/11/2021
Te-am văzut ducând povara
Și slujind printre ruine,
Coborând ades pe scara
Suferinței pentru Mine,

Te-am văzut luptând în taină
Cu uriașii fricii tale,
Îmbrăcat cu-a milei haină
Și urmând o dreaptă Cale,

Te-am văzut cântând cântare
De curaj și de speranță,
Înfruntând și valul care
Aducea nesiguranță,

Te-am văzut țintind minciuna
Și lovind-o fără milă,
Te-am văzut vorbind într-una
De vrăjmașii Mei, cu silă,

Te-am văzut cu hărnicie
Că lucrezi, cu dăruire,
Răbdător chiar în pustie
Și lovind în propria-ți fire,

Te-am văzut mereu și totuși...
E ceva ce n-am văzut:
O iubire ce întrece
Tot ce faci sau ce-ai făcut!...

Când erai mai plin de Mine
Și mai gol de tot ce ești,
Îți doreai atât, ca-n tine
Să Mă văd prin cum iubești.

Căci făcând fără iubire
Fapte multe ca să zbori,
Poți rămâne amintire,
Dar nu urci, ci te cobori.

De aceea, te ridică
Și te-ntoarce, să rămâi
Doar în fapte ce implică
Acea dragoste dintâi.

Când trăiai murind, iar viața
Nu-ți era decât un gând,
Se topea din juru-ți gheața
De păcate, rând pe rând.

Cu a dragostei pasiune,
Focul primului veșmânt,
Azi, iubind, poți fi minune
Și în cer și pe pământ!
„Știu faptele tale [...] Dar ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți, dar, aminte de unde ai căzut; pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi...." (Apocalipsa 2:2,4,5) "DRAGOSTEA NU VA PIERI NICIODATĂ." (1 Corinteni 13:8)


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 445
  • Export PDF: 2
Opțiuni