Trecut-am prin vremuri tăcute în viață,
Când timpul în loc parcă-ntruna stătea,
Cu-acele dureri ce-aduceau tulburare,
Dar Doamne simțeam eu mereu mâna Ta.

Trecut-am prin locuri, ce seci de lumină,
Erau pentru ochi ce mereu căutau,
Isuse o mică în zări licarire,
Dar ei vre-o lumină în zări nu vedeau.

Prin valul de mare adesea trecut-am,
Dorind ca la mal să ajung eu candva,
Prin el brațul Tău mă trecea când adâncul,
O Doamne Isuse-nspre mine răcnea.

Mânia furtunii ea mie în față,
Un val de nisip îmi aduse mereu,
De el mă trecea acea mare nadejde,
Ce-n mine-a sădit-o un sfânt Dumnezeu.

Un gust prea amar întălnit-am pe cale,
Ce-a pus între mine și El un hotar,
Dar gustul de miere pe buze-mi turnase,
Acel ce mai lasă să curgă azi har.

Acel ce mai lasă în zori răsăritul,
Acel care roua înalță spre cer,
El poate îndată atunci când rosteste-,
Un cuvânt... să închidă și porți ce-s de fier.

El poate s-aducă mereu bucurie,
Oricât azi de mare-ntristarea ar fi,
El poate căci este un Atotputernic,
Și nimeni nu poate a-l înlocui.

Prin orice-am trecut un trecut azi rămâne,
În față un drum am mereu ce-i deschis,
Și văd un sfârșit, un sfârșit ce întruna,
Îl văd... îl visez... căci eu am doar un vis.

Un vis ce mă duce departe de toate,
De cele prin care adese-am trecut,
Eu știu că în față am timpul cu Domnul, .
Îl vreau chiar de-mi este un necunoscut.

Îl știe Acel care grija îmi poartă,
Îl știe Isus ce-i cu mine mereu,
Azi teamă nu-mi este, cu mine e Domnul,
Cu El... niciodată vre-un greu nu e greu.