Nu am fost vre-o dată singur, nu sunt azi... nici nu voi fi,
Inima îmi este mie, fericită zi de zi,
Gândul meu se odihnește, doar la pieptul Celui sfânt,
Înspre cer călătoria, mi-este astăzi pe pământ.

Nu mă va lăsa vre-o dată singur Domnul în necaz,
Mâna Lui mereu va șterge-nlăcrimatul meu obraz,
Eu voi fi purtat pe brațul, ce pe cruce-a fost bătut,
Dându-mi șansa eu în viață, să nu fiu acel pierdut.

Mângâiat sunt de iubirea, ce-a făcut să înfloresc,
Într-o vreme când măslinii, să rodească se opresc,
Într-o vreme uscaciunea, când cuprinde-acest pământ,
Eu mereu sunt doar în floare, pentru cer... pentru un sfânt.

Alinată mi-e durerea, de-un fior ce-i minunat,
Într-un timp ce este astăzi, pentru mulți îndurerat,
Ce nu poate să-mi aducă, întristarea el în viață,
Eu de când îl am pe Domnul, doar un zâmbet am pe față.

Întărit sunt de tăria, Domnului... căci mi-e Stăpân,
De furia și mânia, celui care e păgân,
El mereu mă ocrotește, arătându-mi după zare,
Acea zi ce-ndată vine, ziua cea de sărbătoare.

El nu lasă să-mi îmbrace, teama astăzi haina ei,
Nici ca să mă ude stropii, care cad din norii grei,
Nici pământul să-mi aducă azi fiorii reci și goi,
Nici să gust amărăciunea, din suspinul ce-i greoi.

Nici să rătăcesc o clipă, când adâncu-i tulburat,
Drumul către cer de Domnul, e mereu el luminat,
Doar pe aripi de iubire, înspre cer purtat eu sunt,
Singur nu îmi este zborul, singur nu-s eu pe pământ.