Urlă azi întreg pustiul
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 17/11/2021
Urlă azi întreg pustiul, să usuce el ar vrea,
Tot ce e-nflorit sub ceruri, Doamne pentru slava Ta,
Roadele ce-s pentru Tine, să le scuture dorește,
Valuri de nisip ridică, pe cei obosiți i-orbește.

Vrea în el ca să oprească, pașii ce sunt azi grăbiți,
Vrea pustiul să îi vadă, pe creștini... creștini zdrobiți,
Vrea pe ei să îi ascundă, în nisipul secetos,
Dar creștinii prin pustie, sunt pe brațul lui Hristos

Marea gura își deschide, căci adâncul vrea să-nghită,
Tot ce Lui i se închină, zi de zi... clipă de clipă,
Valurile spumegânde, bărcile în larg de mare,
Azi le duce să le-ascundă, de lumina cea de soare.

Vor să-nece-orice speranță, în adânc să fie duse,
Inimile care astăzi, Domnului îi sunt supuse,
Dar acei ce-n închinare, azi în valuri stau mereu,
Cârmuiți sunt doar de unul... și El este Dumnezeu.

Înspre mal le duce barca, oricât valu-ar fi de sus,
Cel ce valurile-oprește, este Mirele Isus,
E prezent pe marea vieții, ce-i lăsată-n mâna Sa,
Ce-i în mâna Sa... vre-o dată, marea nu va scufunda.

Și un vuiet se pornește, înspre cei ce azi privesc,
Culmile de munți... și zarea... ei nicicum nu o zăresc,
Să îi clatine dorește, adierea cea de vânt,
Dar și tot ce stă-n picioare, să răpună la pământ.

El înalță mult mai tare, astăzi munții acest vânt,
Să se vadă numai singuri, toți creștinii pe pământ,
Dar prezența Celui veșnic, ea pătrunde-n orice loc,
Este vie, și puterea... ei cuprinde astăzi tot.

Cei ce se încred în Domnul, teamă ei vre-o dată n-au,
Orice-n față azi le vine-ncrezători mereu ei stau,
Nici de valuri nu au teamă, nici de vânt căci de Hristos
Întăriți sunt azi în timpul, ce-i atât de furios.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 201
  • Export PDF: 1
Opțiuni