Pe ziduri azi de rugăciune, străjerilor să stați mereu,
Să mijlociți în vremea-n care, vestit e-un timp atât de greu,
Ce omenirea înspăimântă, făcând o zarvă pe pământ,
Voi stați de veghe-n fața Celui, ce-i Preaînalt, ce-i viu, ce-i sfânt.

Din înălțimi să se coboare, fiorii Duhului ceresc,
Când ale voastre guri spre ceruri, în zi și noapte mijlocesc,
Cu inimile larg deschise, strigați mereu... voi azi strigați,
Doar imnuri vii de biruință, toți înspre ceruri să-nălțați.

Cu mâini de Domnul întărite, de luptă fiți toți pregatiti,
Oricât ar fi ele de grele, nu murmurați, nici nu cârtiți,
Cu pieptul numai înainte, luați-vă avânt acum,
Spre Țara viselor frumoase, în zbor pe-al mântuirii drum.

Spre locul viu unde durerea, vre-un loc în el nu va avea,
O veșnicie-n el domnește, fără de margini... dragostea,
Privirea să vă fie astăzi, ea neclintită doar în sus,
Și inimile alipite, de Cel ce-i dragostea... Isus.

Fiți treji mereu, în miez de ziuă, în mijlocul de noapte stins,
Ca la sfârșit să nu vă fie, un cer ce-i pentru voi închis,
Să nu lăsați vre-o amăgire, să tulbure ce-a limpezit,
Acel ce a adus lumină, când ne-arătat cât ne-a iubit.

Să nu lăsați să vă orbească, un timp ce astăzi a venit,
Fiți treji căci vremea ce e astăzi, nu este vreme de-ațipit,
În capul oaselor rămâneți, creștini iubiți de Dumnezeu,
Vre-o dată El nu își întoarce, azi fața de la fiii Săi.