Nu vrei să fii și tu ca cei dintâi creștini?
Nu vrei să fii o floare curată printre spini?
Nu vrei să fii lumină și sare pe pământ?
Nu vrei să porți un nume de om curat și sfânt?
Nu te-amăgi-n gunoaie, în locul păcătos;
E tristă viața fără lumina lui Hristos.
Căci poftele din lume ce-ți macină ființa
Strecoară îndoiala, răceala, necredința.
Și banii și puterea și traiul înstărit
Se duc, pe nesimțite, așa cum au venit.
Și tot ce-ai strâns aici, trudind, mereu trudind,
Pe toate le poți pierde: asemeni unui gând.
Mai știi ce-i adevărul și sufletul curat?
Mai știi ceea ce-i bine și ceea ce-i păcat?
Îți place viața-n lume și dragostea păgână?
Îți place să vopsești, mereu, peste rugină?
Nu te ascunde, zilnic, sub chipuri prefăcute
Și nu acoperi trăiri nesăbuite.
Căci Dumnezeu te știe, cunoaște-a ta umblare
Și-atunci când e-ntuneric și-atunci când este soare.
Alungă îndoiala, minciuna și mândria,
Să nu te prindă-n groapa căderii veșnicia.
Întoarce-te la Domnul, nu sta în nepăsare
Și cere-nțelepciune, lumină și iertare.
Primește adevărul, ascultă și învață
Și mergi pe calea vieții cu-adevărata față.
Nu refuza chemarea cerească zi de zi,
O vei căuta odată, dar prea târziu va fi.