Să vii...

Să vii când glasu-ți fi-va plin de must,
genunchii-nsângerați de dor,
marama plânsă-n lacrimi curcubeie,
ca ploaia deasă pe sub nori.
Să-ți fie mâinile, făina
din care să frămânți pituțe mici,
să muște-n saț cu bucurie, frumoșii prunci.
Să vii când noaptea nu mai vrea să plece,
crezându-se peste pământ stăpână,
să ți se lumineze fața, ca-n trecut,
când mama te ținea de mână.
Să vii,
când vântul va ofta în prag de seară,
purtând pe aripi rugi-nălțate,
dorite-a fi adăugate la veșnicia, primăvară.
Să vii făr-să te uiți la ceas,
că-n timpul care-a mai rămas,
din dor și lacrimi, linie am tras,
să îți trimit acest răvaș, să nu rămâi afară.

Alexandrina Tulics, 18 noiembrie 2021