Aș vrea să vină...

Împovărat, cu pasul apăsat,
de umbre tolănite pe grumaz,
târăsc un corp atât de greu,
un bolovan,
ce a fost aruncat-n destinul meu.
Un șuier îmi e respiratul, un gâfâit împovărat,
dușman ce-l am în suferință de purtat.
Aș vrea să vină cârduri de cocoare,
ca norii... mulți să îmi ridice,
poverile ce mă apasă sub lovituri de bice,
apoi să-și fâlfâie aripi, să-mi sufle-n rana
ce atât mă doare...
Să zboare lângă mine-n unghiuri, unduiri,
să se ridice-n șerpuiri spre cer,
de unde-aștept misiva ce-mi va aduce bucuria:
Poverile-ți sunt duse-n risipiri!
Să-mi crească ghiocei pe umeri,
plantați de mâna alb-stăpână,
lalele și zambile parfumate,
să-mi fie umerii, cunună.
Aș vrea să vină cârduri de cocoare,
într-un fâlfâit de aripi îngerești,
ca steagul fericit în sfântă sărbătoare,
pe car' să-l flutur în mulțumiri dumnezeiești.

Alexandrina Tulics, 20 noiembrie 2021-Delafield