Învață-mă să fac doar voia Ta în viață
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 21/11/2021
Învață-mă să fac doar voia Ta în viață,
Învață-mă să fiu ca Tine... eu,
Așa cum ești și Tu, preasfinte Tată,
Milos și iubitor să fiu mereu.

Învață-mă să tac cum tu Isuse,
Tăcut purtai coroana cea de spini,
Învață-mă s-alin, cum Tu pe mine,
Atunci când mi-este greu, mereu m-alini.

Învață-mă să iert cum mie-odată,
Iertarea Ta în dar Tu mi-ai adus,
Și slobozește ura ce pândește,
Să fiu un rob al ei... umil... supus.

Învață-mă să uit săgeata care,
Străpunge a mea inimă adânc,
Și-atunci când doar un vuiet se aude,
Învață-mă te rog ca eu să cânt.

Învață-mă să stau doar în picioare,
Atunci când valuri vin... mereu doar vin,
Să fiu doar bucuros te rog Isuse,
Învață-mă să fiu când doar suspin.

Învață-mă s-aud a Ta strigare,
De glasul Tău s-ascult mereu aș vrea,
Învață-mă să fiu în ascultare,
Și să pășesc mereu pe urma Ta.

Învață-mă să fiu cum este cerul,
În fața Ta mereu doar închinat,
Ca el aș vrea să fiu și eu în toate,
Plin de lumină Doamne și curat.

Învață-mă să-mi fii doar Tu în viață,
Al meu Învățător pe drumul meu,
Eu Doamne vreau să fiu numai ca Tine,
Căci astăzi sunt un fiu de Dumnezeu
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 356
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
Opțiuni