Du-mă dorule acasă, lângă Domnul meu Isus,
Fii aprins în visul care, el mă duce-ntruna sus,
Arzi în piept mereu ca focul, ce nu poate fi el stins,
Nu mocni... tu fii întruna, dorul de Isus... aprins.

Du-mă dincolo de stele, dincolo de norii gri,
Du-mă dorule în lumea, veșnică care va fi,
De în ea tu mă vei duce, eu nu mă voi clătina,
Dorule... a ta dorință, este și dorința mea.

Du-mă după vârf de munte, după văile adânci,
După rătăcirea care, rătăcește printre stânci,
La un loc întins cu soare, doar o clipă să oprești,
Dorule... odihnă mie, eu aș vrea să-mi dăruiești.

Du-mă astăzi mai departe, de o lume ce-a găsit,
Adăpost în teama care, pe pământ a coborât,
Du-mă dincolo de viața, ce-i cuprinsă doar de lume,
Căci e-o viață ce e plină, azi de o deșărtăciune.

Du-mă mult tu mai departe, dorule... de ce-i murdar,
Nu aș vrea să fiu aproape de păcat... fii un hotar,
Tu desparte-mă cu focul tău ce arde azi mereu,
De robia și de gheara, ce-i întins-a celui rău.

Du-mă dincolo de noaptea, care astăzi s-a lăsat,
Du-mă-n locul care este... dorule. . doar minunat,
Căci și tu cu a ta pară, care arde azi mereu,
Ești doar o minunăție, dorule de Dumnezeu.

Tu mă faci să simt iubirea, mai aprinsă de Isus,
Tu-mi aduci acea dorință, de-a ajunge-acolo sus,
Să te stingi... nu vreau vre-o dată, dorule... să arzi mereu,
După cer... după acasă, după Tatăl Dumnezeu.