Mai mult de-atâta ce-aș putea
S-aduc la ceasul mulțumirii
Decât, sub coaja cea de lut,
O inimă care se vrea
Țesută-n mrejele iubirii,
Cum i-ai șoptit de la-nceput?
Căci mâna aspră-a legiuirii
A încercat, dar n-a putut.

Mai mult de-atâta n-am să știu
Să stau în post și înfrânare,
Că, dacă-ar fi să cântăresc
Cât pot de hotărât să fiu,
Nu-mi dă mai mult de o suflare.
Doar harul Tău dumnezeiesc
Mă ține treaz în încercare
Și-mi spune să mă pocăiesc.

Ținut de Tine, să nu trec
În hăul morții absolute,
Mi-ai dat și nume, și moșie,
Mi-ai poruncit să nu mai plec,
Cum am plecat în vremi trecute
Și-am fost cu Tine-n vrăjmășie.
Stăpâne, fă astfel încât
Să-Ți fiu supus o veșnicie!
Și nu Te rog mai mult de-atât.