Am vrut să aflu ce e timpul...
Am ridicat ochii în sus,
Iar norii ce zburau ca gândul
Mi-au spus că timpul curge-n sus.

Și râul, cu o murmurare,
Mi-a explicat că apa lui
O întâlnești și mai în vale,
Dar timpul, însă - timpul nu!

Și fulgi pufoși de păpădie,
Plutind prin fața mea, ușor,
Șopteau că fost-au pe câmpie
Flori galbene, la timpul lor...

O cioară, ce zbura deasupra,
Mi-a cârâit că se grăbește,
Că n-are când a-mi explica
Ceea ce omul, , timp" numește.

A început să bată vântul,
Iar frunze mii căzut-au jos...
Și-am înțeles ce face timpul
În zborul său misterios.

Atunci, o altă întrebare
Răspunsul clar și l-a găsit:
Că timpul ce dispare-n zare
E-n veșnicie tipărit.

Iar o furnică, la picioare,
Cam supărată mi-a strigat:, , Străine, de ce-mi stai în cale?
Nu vezi că-i timpul pe-nserat?"

Atunci, eu, ca dintr-o poveste,
Din amorțeala mea m-am smuls;
Și pe genunchi, copilărește,
Dorința Domnului i-am spus:
, , O, iartă-mi, Tu, nesocotința,
Că timpul în zadar s-a scurs,
Ajută-mi ca, de-acum-nainte,
Întreg, pe veci să-Ți fiu supus!

Iar timpul ce mi-i dat de Tine,
S-aducă-n lume mult folos...
Nu pentru mine - pentru Tine,
Să-Ți fie de plăcut miros!"

Adelina Malancea
26.07. 2020