PILDA NUNȚII FIULUI DE ÎMPĂRAT
(Matei 22.1-14)

Un împărat, suveran,
A făcut o nuntă mare.
Fiul său, băiat de neam,
Se pregătea să se-însoare.

A trimis pe robii săi
Să-i cheme pe cei poftiți.
Ei n-au vrut să vină. Măi,
Parcă toți erau vorbiți!

Iarăși, alți robi a trimis
Și le-a zis că toate-s gata.
Vrând să fie-ospăț de vis,
Junci și vite, el, tăiat-a.

Dar ei, fără să le pese,
Au plecat pe alte căi...
”Nu e timpul pentru mese”,
Au răspuns oamenii răi.

Ei, pe robi, mâna au pus,
Cu urgie i-au bătut
Și, crezând că nu-i deajuns,
I-au luat și i-au omorât.

Când a auzit stăpânul,
Tare rău s-a mâniat,
Oștilor, el, le-a dat drumul
Să distrugă ce-i păcat.

”Fiindcă nunta este gata”,
Atunci altor robi le-a spus,
”Spuneți că-i invită tata
Chiar pe toți”. Și ei s-au dus.

Robii, au ieșit la stradă
Și, au strâns tot ce-au găsit.
Buni și răi, stăteau grămadă
În casa de-înveselit.

Dar, deodată, împăratul
A intrat la ei să-i vadă
Și, era acolo, unul
Fără haină de paradă.

”Prietene,” îi spuse el,
”Cum aici, ai îndrăznit,
Să nu ai haină de miel?”
Omu-acela-a amuțit.

Atunci, împăratul mare,
Poruncă aspră a dat:
”Legați-i mâini și picioare!”
Și robii, l-au și legat.

Și a continuat stăpânul:
”Aruncați-l, robilor,
Afară, unde e plânsul
Și scrâșnirea dinților.

Căci vă spun și, ascultați:
Oamenii din drum culeși,
Mulți vor fi, că sunt chemați,
Dar, puțini vor fi aleși.”