Lumini de sãrbãtori se-aprind
În fiecare casã,
Mii de steluţe licãrind
Când noaptea-ncet se lasã.

Cei mulţi, mai liberi sunt acum
Sã cânte, sã petreacã;
Cel Rãu îşi scoate oastea-n drum
Şi sabia din teacã.

Colinde-ascultã lângã foc,
 - Pe-artist şi pe artistã -
Dar pace ei nu au deloc
În inima lor tristã.

Cã-n multe case, de Crãciun
Persistã numai forma
Şi mii de glasuri se impun
Cântând, sã-şi facã norma.

Dar Dumnezeu a cântãrit
Cântãrile lor, toate;
El le-a vãzut şi auzit
Dar, de primit, nu poate.

Ce poate fi mai dureros
Şi ce ne înspãimântã:
Sã nu primeascã chiar Hristos
Colindul ce se cântã! ? ...

Cum sã primeascã Cel Prea-Nalt,
Amestec de luminã
Şi de-ntuneric vinovat,
La care ei se închinã!

Pãcatul, rãdãcini a prins,
Şi-a dat lãstari... pãdure!
Având drept scop: oricãrui ins
Credinţa sã i-o fure!

Uitând de Numele lui Hrist,
Pe mese pun mâncare,
Iar Copilaşu-i tot mai trist
Şi plânge tot mai tare.

De li se spune: "Fiţi cinstiţi!"
Ei zic, îndatã: "Lasã! ... "
Şi dau din mânã, plictisiţi,
În semn cã nu le pasã.

Vin mulţi Irozi încreştinaţi
Şi vor sã îi omoare
Pe-atâţia prunci nevinovaţi
Şi fãrã apãrare! ...

                 ☆

Sã ne smerim, fraţi şi surori,
Cu-ntreaga noastrã fiinţã,
Ca de aceste sãrbãtori
Sã creştem în credinţã!

Deci, taţi şi mame şi bunici
Sã şadã împreunã
Şi sã-i înveţe pe cei mici
Credinţa cea strãbunã.

Credinţa sfântã, din Scripturi,
Nu cea de pe ecrane
Ce amãgeşte azi cumplit,
Pe mii şi milioane!

Sã fim, dar, cum Hristos ne vrea
În rugã şi-n cântare,
Ca sã Se poatã bucura
De-a noastrã sãrbãtoare!

Sã strângem rândurile-acum,
Cãci vremea e târzie
Şi mai aproape e de noi
A Lui Împãrãţie!

Sã plângem, astfel, pe genunchi,
Schimbând a noastrã stare,
Cãci numai astfel vom putea
Rãmâne în picioare!