Când talazurile-ncearcă barca vieții s-o scufunde,
Și când soarele prin nouri nu mai poate a pătrunde,
Când speranța se destramă, să-ți ridici spre El privirea,
Spre Acela, care poate, să-ți aducă izbăvirea.

Poate nu-nțelegi lucrarea ce ciudat o desfășoară,
Dar El n-a promis că viața pe pământ va fi ușoară;
Însă, nu va fi furtună care ar putea vreodată,
Să oprească Salvatorul pân' la tine să străbată.

Chiar acum, când lupți cu valul ce-amenință să te-înece,
El ridică stăvilarul peste care nu va trece,
Căci a pus hotar durerii ce-i îngăduită-n viață,
Și ea nu-i decât o punte spre-nsorita dimineață.

Nu te îndoi acuma, geana zorilor mijește,
E aproape răsăritul, orizontul se zărește;
Are gânduri de nădejde, garantat ți-e viitorul,
Îți întinde mâna, iată-L, e Isus, Izbăvitorul.