Cu-atâta dor sămânța-ai semănat,
Cu-a tale lacrimi brazdele-ai udat;
Trăgeai nădejde că o să răsară,
Dar, te-ai întors acum a zecea oară,
Și, nevăzând nimic, te-ai întristat,
Crezând că în zadar tu ai lucrat.
Ai plâns mai mult că te-ai trudit degeaba
Și fără de izbândă ți-a fost treaba.

N-ai înțeles că-n lacrimi se ascund
Izvoare din adâncuri, ce pătrund,
Strop după strop, în împietrita glie,
Și prin răbdare capătă tărie.
Că va veni o zi când rod vei strânge
Chiar dacă inima în tine plânge,
Că, lacrimile ce-au udat pământul,
Îți vor desăvârși odată cântul.

Da, va veni o zi de veselie
Când snopii-i vei lega cu bucurie,
Și lacrimile care-au curs odată,
Vor da recolta mai îmbelșugată.
Nimic din ce-ai trudit nu-i în zadar,
Căci, Dumnezeu, în marele Său har,
Ți-adună ale tale lacrimi toate
În veșnice cununi de nestemate.