Voi plânge în ascuns cât voi trăi sub soare,
Chiar dacă drumu-i greu și rana este mare,
Doar Unul singur știe s-aline-a mea durere,
E Domnul care poate să-mi dea o mângâiere.

Voi plânge în ascuns cât voi avea suflare,
În nopți de suferință și-n zilele amare,
Dar și în zorii zilei voi plânge pe-a mea cale,
Până îmi va fi gata, a mea grea alergare.

Voi plânge-n zori de ziuă, voi plânge și în noapte,
Voi plânge în ascuns... în hohot și în șoapte,
Brăzdată-mi va fi fața de lacrimile-amare,
Și de durerea care-mi aduce întristare.

Dar un sfârșit au toate și plânsul de durere,
Nădăjduiesc în Domnul care-mi va da putere,
Trecând prin suferință să 'nvăț mereu din ea,
Să fiu un om statornic chiar și-n durerea grea.

Voi plânge în tăcere, sub lună plină... stele,
În zilele ușoare, dar și în cele grele,
Eu știu că e cu mine, un mare Dumnezeu,
Călătoria-mi este ea doar pe brațul Său.

Și rănile ascunse, de nimeni azi văzute,
Sunt cele ce-s de Domnul, dintr-un ascuns știute,
Divina vindecare mi-aduce El mereu,
Căci vede-a mea durere, ce-apăs-atât de greu.

Îmi vede suferința, ce-mi fură azi puterea,
Coboară... îmi aduce, întruna mângâierea,
Căci eu mi-am pus nădejdea, în Dumnezeul sfânt,
În orice greu se ține, de mine pe pământ.

Voi plânge... dar o mână, coboară cu-alinare,
Atunci când plâng ea mie, mi-aduce vindecare,
Voi plânge-amărăciunea, în inimă ce-am strâns,
Ce urmărește-n viață, de ea să fiu eu stins.

Voi plânge căci durerea, prezentă e mereu,
Dar știu... de bucurie, voi plânge-odată eu,
Când vor sfârși aceste, ce trecătoare sunt,
Durere sus nu este, căci cerul este sfânt.

Acolo mi-e dorința, când plâng aici mereu,
Acolo-mi este visul, când merg aici cu greu,
Aștept cu nerabdare, să plec... aici doar plâng,
Să plec în locul care, e sus... nu-i pe pământ.