Psalmul 142

Cu glasul meu spre Domnul strig întruna
Necazu-mi vărs. . ‘naintea Lui îl pun
Cu glasul meu mă rog Lui totdeauna
‘Naintea Lui, eu strâmtorarea-mi spun

Când duhul mi-e așa mâhnit în mine
Tu Doamne, î-mi cunoști cărarea mea
Pe drumul care umblu, Tu ști bine
Ce cursă mi-au întins pentru-a cădea

Aruncă-Ți ochii-n dreapta și cunoaște
Că orișice scăpare-mi este rasă
Și parcă nimeni nu mă recunoaște
Iar de-al meu suflet nimănui nu-i pasă

Spre Tine Doamne strig fără oprire
Și zic: ” Tu-mi ești scăparea, orice-ar fi
La fel și partea mea de moștenire
Cât fi-voi pe pământul celor vii ”

La strigătele mele ia aminte
Mă izbăvește că-s nenorocit
Când oameni mult mai tari î-mi ies ‘nainte. .
Atunci când ei mă prigonesc cumplit

Î-mi scoate sufletul din strâmtorare
Din temniță. . să laud al Tău nume
Când sfinții vor veni să mă-ncojoare
Cât bine mi-Ai făcut eu le voi spune.

11/28/2021 Daniel Hozan Phoenix, Arizona