Sunt un foc aprins de Domnul, ard de dragoste... de dor,
Ard mereu de bucurie, căci atins sunt de fior,
De fiorul ce-mi aduce, tot ce-n viață n-am avut,
Astăzi am tot ce odată, mi-am dorit atât de mult.

Mi-am dorit să am pe lume, tot ce din belșug am eu,
Ba mai mult... doritul tată, mie-mi este-un Dumnezeu,
Mi-am dorit să am iubire, astăzi am un infinit,
De o dragoste cerească, simt că sunt mereu iubit.

Sunt un foc aprins pe mare, să mă stingă n-ar putea,
Ard în valuri căci în mine, arde-ntruna... dragostea,
Să o stingă azi nu poate, nimeni pe acest pământ,
Căci e-o dragoste aprinsă, de iubirea Celui sfânt.

Vremurile vin năvală omenirea au cuprins,
Care vor ca să mă vadă, azi un foc mocnit... foc stins,
N-o să poată căci iubirea, ce o am e-atat de mare,
Azi mă ține-n orice vreme, a ei flacără-n picioare.

Sunt un foc de fericire, plin de tot ce e divin,
Care mistuie durerea, dar și greul din suspin,
Chiar de arde astăzi tare, nu mă doare focul lui,
E plăcut... e plin de toate, ce-s din mâna Domnului.

Ce e dăruit de Domnul, să îmi fure n-ar putea,
Nimeni pe pământ, căci viața, mi-e mereu în mâna Sa,
Și mă trece ea de toate, căci în mine a văzut,
Focul mare de iubire, vremea ce nu l-a trecut.

Sunt un foc aprins în lumea, plină ce-i de uscaturi,
Într-o lume ce-i flămândă, plină de deschise guri,
Seacă de a Lui iubire, din păcat ea s-a hrănit,
Dar în ea eu ard întruna, pentru Cel ce m-a-ntocmit.

Să mă sting nu vreau vre-o dată, vreau așa să ard mereu,
De atingerea divină, mi-aș dori să fiu stins eu,
Doar de-a Domnului iubire, și de mângâierea Sa,
Căci în piept astăzi îmi arde, pentru El... doar dragostea.