Vreau să-i spun mereu lu Domnul, viața ce mi-a oferit,
Să mă plâng... să-i spun durerea, dar și azi că-s fericit,
Că pe drumul vieții mele, eu l-am întâlnit pe El,
Și de-atunci, doar unu-mi este azi Stăpân... Emanuel.

Vreau să-i spun de bucuria, ce o am când eu la sfat,
Stau cu El în orice clipă, este-atât de minunat,
El mi-ascultă chiar și rana, ce ascunsă o am eu,
Dar de El este știută, știe tot... e Dumnezeu.

Știe și de gandul care, el mă face tulburat,
Știe tot Acel ce-mi este, azi cerescul Împărat,
El mi-e Tată, El mi-e Mamă, mi-e Prieten... Lui îi spun,
Ce am întâlnit în viață, dar și ce-ntalnesc acum.

Vreau să-i spun mereu lu Domnul, când mi-e greu... când mi-e ușor,
Către El întind eu mâna, și când urc... și când cobor,
Nu mă lasă niciodată, ca să lupt în lupte eu,
El e Cel ce-ntotdeauna, luptă mie când mi-e greu.

Vreau să stau cu El de vorbă, eu în fiecare zi,
Căci mă simt atât de bine, când încep eu a-i vorbi,
Și El îmi ascultă mie, oful și suspinul meu,
Doar cu mângâiere vine, când îi spun că-mi este greu.

Și privirea-mi înțelege, căci de El sunt eu făcut,
Dintr-un praf al vieții mele, azi sunt bulgăraș de lut,
Ce frumos este cu Domnul, ca să pot eu să vorbesc,
Nu aș vrea vre-o dată gura, din a spune s-o opresc.

Vreau să-i spun mereu lu Domnul, că-l iubesc în orice zi,
Nu îmi văd eu astăzi viața, fără de a mai vorbi,
Din al zorii dimineții până în al ei apus,
Cu Acel ce mă ascultă, mă alină... cu Isus.

Timpul petrecut cu Domnu-i, prețios și minunat,
Este harul ce-l mai lasă, Domnul dintr-un loc prea-nalt,
Nu mă satur niciodată, eu cu El de a vorbi,
Căci mai am atât de multe, Domnului a-i povesti.

Am să-i spun că mi-a fost viața, fără El o viață grea,
Vreau să-i spun că azi e una, fără greu prezent în ea,
Voi vorbi întotdeauna, ca să-l simt pe El mereu,
Pe iubitul, sfântul care îl iubesc... pe Domnul meu.