PILDA TALANȚILOR
(Matei 25.14-30)

Un om, în altă țară pleca,
Nu înainte de a da
Toată avuția sa
Robilor, ce îi avea.

Cinci talanți, la unu-a dat,
Altuia, doi i-a lăsat,
Altul unu, doar, a luat
Și-împărțeala s-a-încheiat.

Cel cu cinci talanți s-a dus
Și-în negoț, pe toți i-a pus
Și, cu ajutor de sus,
Încă cinci a mai adus.

Tot așa și cel cu doi,
A făcut treabă de soi:
A plecat cu amândoi
Și s-a-întors cu patru, noi.

Dar, cel cu-n talant primit,
Ce să facă, n-a găsit,
În pământ a găurit
Și talantu-a-acoperit.

Însă, după multă vrere,
Vine omul și le cere,
Celor ce le-a dat putere,
Socoteală de avere.

Primul zice, așadar:
”Doamne, e un lucru rar,
Cu cinci ce mi-ai dat să ar,
Încă cinci îți dau în dar!”

”Bine rob bun, credincios,
Fiindcă mi-ai fost de folos,
Îți voi da ceva frumos
Când te-oi lua de-aici, de jos!”

Vine și-al doilea și-i zice:
”Am făcut negoț cu spice,
N-am lăsat banii să-ți pice,
Suma toată, aici e!”

”Bine e și pentru tine
Când te voi pune, ca mâine,
Peste multe cetăți pline
Și în bucurii depline!”

Vine ultimul și-i spune:
”Doamne, știu al tău renume
Și n-am știut ce anume
Vrei să fac cu banu-n lume.

Mi-a fost teamă și m-am dus,
Talantul de l-am ascuns.
Iată-l, pe masă l-am pus,
Ce-i al tău, eu ți-am adus!”

Stăpânul, răspuns i-a dat:
”Tu știai neîncetat
Că iau ce n-am semănat
Și strâng ce n-am vânturat!

Prin urmare, se cădea,
Banul la zarafi să-mi stea.
Dacă tu făceai așa,
Eu, îmi luam dobânda mea!

Dați talantul de la el
Celui ce-are mulți la fel,
Care-în viață are-un țel
Și-o răbdare de oțel;

Iar pe robu-acel viclean
Dar și leneș, cum ziceam,
Testarea i-a fost în van.
Afară cu el din plan!”.