Regrete tardive

Cât te-am iubit! ! ...
Nu-i vreme de măsură,
Și nici regret mai mare, ca al meu,
Dar apoi am greșit,
De pun sub arătură,
Regretul, să-l mai scadă Dumnezeu.

Și, să răsară rouă,
O rouă de de regret,
O rouă, -nestemate- de lacrimi dureroase-,
Picuri fierbinți ce se preling pe piept,
Naștere nouă, să-mi dai Tu Hristoase,
Să-mi ierți greșeala, ca să mă deștept.

Că-n suflet, port atâtea patimi! ...
M-au măcinat o viață,
O viață-ntre străini.
Suflet, care-și dorea o oază de verdeață
Fiindcă pe cap i-a pus dușmanul spini.

Eu i-am purtat, din dor de libertate,
Mă înțepau, Isus, dar nu ca și pe Tine
Și protestam, bătând la uși înalte,
Dar n-am fost omorât,
De tigvele păgâne.

Doar, doborât sub crucea
Speranței în mai bine.
Moldovan Pavel
MAI 1988
ALBA IULIA