MAI E PUȚIN
Autor: Dumitru Gheorghiu  |  Album: Pentru cântece  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de miticos in 02/12/2021
MAI E PUȚIN

Pe la biserici prin sat,
A-început să fie plin,
Se-aud clopote cum bat.
Mai e puțin!

Prin țară e vuiet mare
Și paharul este plin,
Nu mai este sărbătoare.
Mai e puțin!

Pe pământ încep războaie,
Cerul lumii nu-i senin,
Este mohorât de ploaie.
Mai e puțin!

A intrat boala în lume,
Cad oamenii din senin,
Morții nu mai au nici nume.
Mai e puțin!

Dar deodată-în depărtare,
Se aude-un glas divin,
O puternică strigare:
”Mai e puțin!”

Ia aminte dacă-auzi,
Strigarea din piept divin,
Făcută cu ochii uzi.
Mai e puțin!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 519
Opțiuni