La împlinirea vremii, ai venit
Trimis de Tatãl, dupã profeţie;
Iar, spre-a lua chip atunci, Ţi-au trebuit
Doi oameni sfinţi: un Iosif şi-o Marie.
Tu, lauri n-ai primit, de niciun fel,
Ci-ai vrut sã semeni întru totul, nouã!
Ca biciul, care ne lovea cumplit,
Sã îl apuci cu mâinile-amândouã...
La Tine Însuţi, Tu ai renunţat
Şi-ai coborât, luând robia roabã,
Când noi cãdeam zdrobiţi sub jugul ei
Cerşindu-ne pieirea, mai degrabã!
Pe Tatãl L-ai fãcut de cunoscut,
Dar Te-au respins cu încãpãţânare!
Şi Te-ai retras, o vreme, în Egipt,
Când cãuta Irod sã Te omoare.
Chiar îngerii din cer priveau uimiţi
A Ta dumnezeiascã-nţelepciune!
Slãveau pe Tatãl sfânt, când Te-au vãzut
Luând chip de om, ca sã trãieşti în lume.
Tu n-ai luat ca lucru de-apucat
Sã fii cu Dumnezeu deopotrivã;
Mãcar cã erai Sfetnic, Împãrat,
Tu, pentru oameni, Te-ai fãcut "pãcat":
Desãvârşitã iniţiativã!
Şi, ai primit, ce niciun domnitor
Nu ar fi fost vreodatã-n stare-a face:
Din unicul sãu fiu, un slujitor,
Al lumii muribunde şi sãrace!
O, El-Shadday, în veci sã fii slãvit!
Şi preamãrit sã fii, slãvite Tatã!
Cã, dacã Tu la noi n-ai fi venit,
N-am fi ajuns la Tine, niciodatã! ...