Viață aventuroasă
Tot ce-i țărână se-ntoarce în țărână
Și ce-i lumină naște tot lumină,
Omul care trece prin orice aventură
Va-ncepe să culeagă pălămidă
Ce-i crește pe-arătură,
Căci Cel rău îi va pune
Mijloace la-ndemână,
Dar pierde-va nădejdea de-adevăr și lumină
Și-un om străin de ce-a fost treptat să devină
Și orice îndreptare lui n-o să-i convină,
Nu știe că tot ce face pe furiș
Se-arată și se strigă de pe acoperiș,
Nu-i pasă de mustrare și nici de, Dumnezeu,
Sigur, pe el îl va-nrăi, Cel Rău
Și se declară răzvrătit ateu,
Dar pe dinăuntru mucegaiu-l doboară,
Băutura și setea de bani aproape îl omoară,
Ajunge rupt, dezbrăcat și desculț,
La mila și-ndurarea celor mai avuți,
Domnul, însă-l oprește că nu vrea să-l piardă
Rătăcitor și umilit, prin lumea asta largă,
Își pierde echilibrul sufletesc
Pe mulți văzând că pier și
Cu mult mai drepți și mai buni ca el,
Mai buni, mai drepți, ce au cu prisosință
Încredere nu-n ei ci în a lor credinț.
Când se îndreaptă parcă spre-un tunel
Întunecat și neavând un capăt luminat
De unde nu se poate-ntoarce niciodat,
De și-a pierdut și-ncrederea în el,
Ajuns la disperare și foamea ce-l apasă
Și lumea e sătulă de el și nu-i mai pasă,
Părinții-i sunt bătrâni și neajutorați
Nu are nici un sprijin și nu are nici frați,
Este pierdut și umblă-n capul gol,
Căciula-i găurită, cerșește pe la mall.
La casa lui era miros de pâine
Și trăise zile bune, senine,
Aștepta bucuros ziua de mâine,
Acum îi dă gospodăriei doar ocol
Pe la sfârșitul zilei, când bine se-nserază,
Ajuns să se-ntrețină furând cutia milei
În ger de bobotează,
Pantofii prea tociți ajuns-au fără scoarță
N-a pus nimic în gură din altă dimineață,
Se clatină ca omul cel băut
Și n-ar cerși, dar haina și-a vândut.
Banii care-i avea atuncea când muncea
I-a cheltuit cu damele de companie,
Acum iată-l ajuns la cruntă penurie,
N-are nimic, nimic din ce-avea la-nceput,
Tot ce avea s-a dus pe femeiuști și băutură
Un timp trăise, din ceea ce fură,
Dar azi nu are nici un dinte-n gură
Și doarme pe sub poduri, pe haine de cerșit,
De vre-un bun samaritean fiind cu ele miluit.
De tatăl său, un muncitor cinstit
Care trăia ca omul chibzuit
Își amintește din ce în ce mai des,
Dar el acum a luat doar ce a semănat,
Avere moștenită, că demult n-a lucrat
Când de toate-avea.
Acum, s-a recules
Și rugăciuni la cer înalță tot mai des,
În haine rupte, pe care și le spală într-o vale
Se-ntoarce plâns, la sfatul mamei sale:
-”Muncește, mamă și toate le socoate
Lucruri primite, de la Cel ce poate
Salva, sau pierde omul,
(Ferește-te de marile păcate
Care neiertate duc sigur la moarte)
Viaț-alege și nu destrăbălare”.
Seama își ia și pentru-o felie de pâine
Unsă cu grăsime, muncește pe-unde-apucă
Și-s zile mai senine,
S-a șters dorul de ducă și cel de aventură,
Vede prin rugăciune cum, Domnul, se îndură
De-aceea-i mulțumește plin de recunoștință
Fiindcă, la El, sunt toate cu putință,
Fiul risipitor cu totul s-a schimbat,
S-a pocăit, e o nouă ființă
Care la rău, sau bine, așa cum e firesc
Ridică spre cer ochii și spune ”Mulțumesc”.
Acum nu-l recunoști, fiind cu totu-alt om,
Ajută semenii prin har dumnezeiesc,
Urmează căii, Domnului Isus,
De alt Duh, se cunoaște, că e-acum condus.
Maria Despescu
Dum//luni04.12,2021 Ora3.00
PS. De loc nu mă zgârcesc
Zic, Duhului, ceresc
Și, Domnului, când postesc,
Că nu-mi ceri să plătesc
Cuvântul cald și sincer,
Stăpâne:
- Mulțumesc(Un om ce-a fost firesc)