Făptura umană, des
Pe cel Rău imită,
Rămân de cules
Ură și ispită.
Cu voință frântă
Și Cel rău în spate,
Se-ndreaptă spre moarte,
Cerul îl irită.
Dă mânie multă
Aducând insultă,
Celor care cântă
Cântec, cu-alăută
Sfatul bun n-ascultă,
Pe-o cărare mută,
Pustie se duce
Speriat de Cruce.
Uită, mica cetățuie,
Și din rob, Lui Dumnezeu,
Bate iar pe Domnu-n cuie
Făcând voia Celui rău,
Duhuri rele îl împing
Spre lucruri atrăgătoare,
Dorințe ascunse-nving
Pentru-o slavă trecătoare.
I s-ar potrivi pedeapsă,
Cloaca iadului arzând,
Focului etern nu-i pasă
De cei ce sufletu-și vând.
Dar, se fac minuni sub boltă,
Ceru-n jertfă milostivă
Răspunde la a lui revoltă,
Și-o consideră naivă.
De nu cobora Hristos,
Să se nască pe pământ
Ca făptură și Cuvânt,
Pentru orice ticălos,
Prin Jertfa-i de bun miros,
Rămâneam pleavă risipită jos,
Care arde-ntr-un fum gros.
Ne ridică sus spre Slavă.
Viață veșnică-a lăsat
Pentru noi spiță bolnavă,
Șterge oricare păcat.
Glorie, strigați-ILui! ! ...
Domn al Universului,
Care-nvins-a prin Iubire
Oricare mare oștire.
Și strigați-i, Osana! ...
Preamărind lucrarea Sa
Prin care iadul l-a-nvins,
Iertând fiecare ins.
Doar cei ce încalcă legea
Repetat, dar o cunosc,
Și o fac în mod voit
Și nicicum nu recunosc,
Nu se roagă, de iertare,
Ci se duc pe aceeași cale.
Ei, ajung pe-o cale lată
Cu Balaurul odată.
Hrană unui foc nestins,
Și cu acel fals proroc,
În a iadului cuprins,
Și se plâng că n-au noroc.