RELIGIE GÂRBOVĂ

Luca 13:10-17
**********************
În sinagogă-n ziua aceea
(Era chiar ziua de Sabat)
Hristos rostea învăţături
Norodul era consternat
Vorbea despre o-mpărăţie
Fără gâlceavă sau război,
Fără uneltiri şi ură,
Fără necazuri şi nevoi.

Pe foarte mulţi îi fascina
Vorbirea Lui cuceritoare
El le spunea de locul unde
E-o permanentă sărbătoare
Puteau citi în ochii Lui
Convingere şi bunătate
Le explica pasionat
Ce-nseamnă Har, divinitate...

Le explica ce-nseamnă viaţa
Cu El în drum spre veşnicie
Îi îndemna pe toţi să-nceapă
Un trai curat, de vrednicie
Îi convingea pe mulţi de rostul
Venirii Lui în lumea urii
Şi cât de importante sunt
Toate poveţele Scripturii.

Şi-n timp ce îşi ţinea discursul
O vede pe femeia care
Era-ndoită, gârbovită
Cu capu-aproape de picioare
Şi nimeni n-o băga în seamă
Pe-acea făptură nenormală
Care de multă vreme-avea
Acea necruţătoare boală...

Era amarnic chinuită
De duhul crud al neputinţei
Căci Lucifer voia s-o vadă
Mereu în culmea suferinţei
Şi nu putea să se ridice
Privea în jos...numai în jos
Să meargă iar să vadă doctori?
Ştia că nu e de folos.

Apoi discursul se-ntrerupe
"Să fie oare-adevărat?"
Aşa gândea nenorocita
Când Christ’ spre ea s-a îndreptat
El a privit-o cu iubire,
Cu ochii blânzi, pătrunzători
Şi pe femeie au cuprins-o
Acei divini şi dulci fiori...

Şi a simţit în trupul ei
O dulce undă: vindecarea
Şi a gustat din plin minunea
Ce îi aduse ÎNDREPTAREA
O! Cllipa asta minunată
Din mintea ei nu se va şterge
Şi-n veci nu se va despărţi
De-nvăţător, de sfânta Lege!

Va fi în stare-acum să vadă
Frum’seţea bolţii înstelate
Şi păsări cum planează liber
Spre cuiburi calde, pe-nserate
Îl va sluji pe Dumnezeu
Cu şi mai multă consacrare
Căci a adus în viaţa ei
Acea sublimă sărbătoare.

(Aşa-i Hristos: dă vindecare
La tot ce este strâmbătate
Puterea Lui miraculoasă
Derivă din divinitate
Dacă un suflet este gârbov
Şi nu e-n stare să se-nchine
Îi dă un leac eficient:
Îl umple cu simţiri divine...

Doar El e-n stare să dezlege
Pe cei robiţi de depravare
Pe cei drogaţi, pe derutaţi
Pe cei ce stau în nepăsare
Doar El ridică din prăpăstii
Fiinţe ce s-au prăbuşit
Şi poate-aduce iarăşi pace
În sufletul nenorocit.

Gândeşte-te acum creştine
De câte ori te-a corectat
Hristos – când ai păşit pe-alături,
Când de la Har te-ai depărtat?
De câte ori Cuvântul Lui
Care-i Lumina şi Dreptarul
Te-a scos din situaţii grele
Când ai uitat ce e Calvarul?

Ţi-a îndreptat dorul hoinar
Şi-un gând ce rătăcea prin lume
El vrea să fii neprihănit,
El vrea spre Cer să te îndrume
Dă-İ slavă prin cuvânt şi faptă,
Dă-İ loc de cinste-n viaţa ta
Şi vei ieşi biruitor
Când cu duşmani te vei lupta.)

Dar ce să vezi? În sinagogă
Slujea fruntaşul legalist
Care văzând acea minune
Îndată deveniră trist
Privirea lui se încruntară
S-a supărat, s-a indignat
Că s-a înfăptuit lucrarea
În ziua sacră de Sabat.

"Sunt şase zile-n săptămână
Pentru asemenea lucrări
Această zi e destinată
Pentru-nchinare şi cântări
S-o ştie toţi, s-o ştie bine
Aici – la noi în Adunare
Nu tolerăm reguli străine
Sabatu-i pentru predicare...

Există datini şi tradiţii
Şi de la ele nu ne-abatem
Am hotărât cu comitetul
Din sanctuar să nu le scoatem
Toţi membri noştri le respectă
Au socotit c-aşa e bine
Aşa-L cinstim pe Dumnezeu
Care ne-ndrumă, ne susţine."

L-a întristat pe-nvăţător
Această crudă cuvântare
Să nu se bucure fruntaşul
Când s-a produs o dezlegare?
Să nu felicite fiinţa
De-atâţia ani încovoiată
Să nu îi spun-o vorbă bună
Acum când fost-a vindecată?

Cu ce avem aici de-a face?:
Cu-acea religie bazată
Pe ritualuri şi pe forme
Dar de esenţă dezbrăcată,
E falsă, gârbovă şi rece,
E doar evlavie formală
Ea e lipsită de putere
Creează-n suflet oboseală...

Ea-ncearcă Harul să-l oprească
Să-i pună piedici şi hotare
Adepţii ei cu zel propagă
Doctrina ei înşelătoare
E o religie-mbrăcată
În forme seci şi în tipare
Dar fără bucurii în Duhul,
Fără de har şi-nviorare...

În loc să dea compasiune
Ea e pornită să acuze
Pe cei cer vreun ajutor
E înclinată să-i refuze
Ea e rigidă, e confuză
Se laudă că este sacră
Dar vai! Acei ce au gustat-o
Au dat verdictul: este acră!

Dar dă Hristos la toţi răspunsul,
Răspunsul clar şi răspicat:
Mai important ca ritualul
E-un suflet ce-a fost dezlegat
De cea mai mare importanţă
E-acea relaţie curată
Ce te-ataşează pe vecie
De sfinţi, de Cel ce le e Tată...

Religiunea cea curată
(Pe placul sfântului Părinte)
Rodeşte sensibilizare
În cuget, inimă şi minte
Cu pocăinţa este soră,
Produce dragoste şi milă
Şi răspândeşte-n jur Lumina
În lumea rece şi ostilă.

Şi se sfârşeşte episodul
Pe-un ton plăcut, de bucurie
Majoritatea-L proslăveau
Pe Tatăl c-o credinţă vie
Iar lecţia primit-atunci
Le-a dat elan şi energie
Să poată merge mai departe
Spre Cer, spre sfânta-mpărăţie.

gc/28 ian.2007